..Si imi tot vin vorbe pe la urechi. Vorbe la care n-ar trebui sa fiu atent. Dar care imi influenteaza actiunile. Pentru ca de, n-am incredere. Cam in nimeni. Si nu cred in coincindente. Si se intampla cam multe lucruri ciudate, in ultima vreme. Si beau cam prea multa cafea si dorm prea putin si mi-e prea frica uneori si sunt prea nervos alteori si sunt dezamagit mereu si sunt paranoic. Sunt foarte paranoic. Si daca e sa ma iau dupa ce mi s-a mai spus, paranoia nu exista. Asadar, e posibil sa se intample de ce imi este mai frica? Sau sunt – poate (?!) – doar nebun?
- Pentru ca te eschivezi in mod straniu mereu, cand vine vorba de acel subiect sensibil, nu-mi poti castiga increderea.
- Pentru ca te porti ciudat de la o vreme si faci anumite chestii pe care nu reusesc sa le pricep, mi-ai pierdut increderea.
- Pentru ca umbrele te adapostesc asa bine, ca nu vrei sa mai iesi, nu mai am incredere.
Si ce e trist, e ca ma confesez aici. Si ce e cel mai trist e ca eu stiu si exact de ce.
Si-as vrea uneori sa-mi spui ca e totul in mintea mea si ca tu n-ai face vreodata asa ceva.
..Si-apoi as vrea sa-mi dovedesti. Si-apoi as vrea sa te si cred.
Dar nu pot. Cel putin, nu acum.
Dar de fapt, cel mai trist e ca, pentru prima oara – dupa ceva vreme – ma simt singur intr-un oras plin de straini. Si singuratatea se transforma in neincredere si neincrederea se tranforma-n tristete si tristetea se transforma-n anxietate si anxietatea se transforma-n furie si furia se transforma-n..
Si totul se transforma-n Ralph.
Si poate voi n-aveti nicio vina, dar eu sigur nu sunt bine. Iar de data asta, nu mai vreau atentie. Vreau sa fiu lasat in pace si sa ma afund si eu in obscur. Si sa ma uit si sa nu mai stiu nimic.
Dar mai am nevoie de ea..
